Autostrada pierduta

Na, c-am vazut si eu, in sfarsit, San Francisco-ul. De ce, in sfarsit? Pai, ma gandesc ca mai ramasesem numai eu, in partea asta de lume, care nu aveam o poveste din orasul asta atat de “altfel”.

Bineinteles ca a plouat mult si marunt, cat sa-mi fie ciuda. Dar mi-a mai dat si cate o pauza, cat sa arunc un ochi, fuguta, fuguta, pe la podul cel rosu, cu numar de telefon si telefon in caz de urgenta pentru sinucigasi, la inchisoarea lui Al Capone sau la gay neighborhood unde gasesti bezea invelita in ciocolata in forma de penis. Poate ca sunt eu mai nestiutoare in aste’ treburi dar mi-a venit sa ma mir si sa arat cu degetu’. Am zambit doar pe sub mustata, pana la urma, si nici poza n-am facut ca mi-a fost rusine de doi vajnici flacai care se tineau de mana si asteptau politicos sa ma dau la o parte sa poata cumpara bezeaua sexoasa. Si nu zambeau deloc…

 In rest, am cazut si noi in capcana turistului si ne-am obosit pasii prin locatiile de consum general, amestecandu-ne curiosi cu nemtii, polonezii sau francezii rasfoind febril “San Francisco – A Guide Book”, in cautare de noi amintiri. Am adunat si noi, doua memory card pline de ele, dar nu m-apuc sa povestesc ca mi-e ca patesc ca si cu dentista mea deunazi. Eu nu m-am oferit, ea m-a intrebat pe unde am fost si ce-am facut si, cand povesteam mai cu aplomb, m-a oprit, zambindu-mi cu acceptare, sa ma intrebe de clam chowder, daca am mancat. Am mancat, dar stai sa-ti spui cu Golden Gate si strada Lombard si downtown-ul… Dar clam-chowder-ul a avut castig asa ca, m-am oprit in final, ca am inteles ca doar eu ma mai bucur cu atata intensitate de ce-am vazut.

Dar de autostrada pierduta, tot trebuie sa povestesc ca-mi sta pe varful limbii. Stiu ca tot muritorul de rand, locuitor Californian, a vazut San Francisco-ul dar oare cati au savurat peisajul atat de breathtaking de pe PCH (sau Pacific Coast Highway), autostrada pierduta undeva intre munti si ocean, in luna februarie? Cand ploua marunt ici si colo si mai apoi iese soarele si iti arata natura in desavarsirea ei. Cand oceanul pare atat de aproape ca tragi mult stanga sa te feresti. Cand esti singura masina pe soseaua care se unduieste si iti releva senzatii si picturi noi la fiecare incolacire. Cand esti pierdut realmente, la cheremul naturii si stai cu ochii pe indicatorul de benzina rugandu-te sa nu se termine acolo, in pustiu, dar, in acelasi timp cochetand cu idea unei astfel de aventuri.

Frumos! Mai multe n-am sa spun…