Cine vrea un Oscar?

Am vazut si eu recent oscarizatul “Milionar de mahala”, ca prea era pe toate drumurile si mediatizarea atat de generoasa mi-a starnit gelozii, cum ca, de ce altii l-au vazut si eu nu. Pe principiul “La Oscar sa nu te duci cu sacul”, nu m-am asteptat la cine stie ce performanta cinematica si bine am facut. Dar a fost bun. Un film bine asamblat as spune. Nenea ala ce a taiat de aici si a lipit dincolo, a cam stiut ce face si a iesit o pelicula cu personalitate, captatoare de atentie. Subiectul, insa? Nerealist!!! Cu N mare si trei semne de exclamatiune, ca sa-mi fie cu inteles. Sau, mai exact, aspectele dure ale vietii de suburbie Indiana au fost extrapolate la maxim ca sa se dea mai multa credibilitate partii de fictiune (a se citi “abureala”). Dar n-a prea mers ca, la un moment dat simti ca filmul o ia usor pe aratura si parca, ce se intampla acolo pe ecran, nu mai e din aceiasi poveste.

 Carcoteli:

-     pai, mai ca mi-a venit sa cred ca un pusti poate sari in latrina ca sa obtina un mult visat autograf, dar ca iese de acolo cu o masca de rahat pe fata, cu grija conturata in jurul ochilor si gurii, doar rondelele de castraveti lipseau, asta mi-a cam uscat lacrima din coltul ochiului.

-     unde o fi invatat pustiu’ limba lui Shakespeare, cu o pronuntie slefuita, ca pe la scoala n-am vazut sa dea prea des si nici meditator n-am vazut sa aiba? Destept, destept, dar prea-i cu cusatura alba.

-     ce si-ar mai dori concurentii de la jocul cu milioane sau miliarde (dupa posibilitati) sa fie acolo cate o pauza intre intrebare si raspuns, asa de-o vizita la toaleta, o cafea sau un telefon, sa vezi ce mai face mama, ca tare de mult n-ai auzit-o…