Ziua 1
In aeroportul din Kaua’i ne asteapta o localnica dragutica foc care ne atarna de gat traditionalele leis-uri. Ma surprinde gestul dar aflu rapid ca Bebeloi le-a comandat in avans ca sa-mi faca o surpriza pentru ca, zice el, data trecuta am fost dezamagita cand am ajuns aici si nu s-a intamplat cum vazusem eu prin filme. E soare si ma imprietenesc rapid cu caldura tipica insulei. Bate vantul, asa cum imi place mie, si miroase a vacanta.
Ziua 2
Ma trezesc dimineata in comfortul king size si-i dau buna ziua oceanului ce-mi bate-n geam.. Coplesitor! Mic dejun cu ocean view si o briza ce-mi multumeste toate asteptarile.
Ziua 3
Nu stiu ce are insula asta dar are ceva, asa un “Je ne sais quoi”, ceva ce face cuvintul “frumos” sa cada in banal. Dupa portia de peisaj Hawaiian de care nu ne mai saturam, ne ascundem de caldura intr-un Coffee Bean unde ne rasfatam cu frappuccino.
Ziua 4
Pe la vremea amiezii, cand soarele ardea mai tare de-mi topea pana si gandurile, ne oprim la Hilo Hattie sa vedem de flopsi. Racoarea placuta a magazinului imi distrage atentia de la imensitatea de toale care mai de care mai viu colorate cu iz de veritabil talcioc hawaiian. O tanti asiatica, mieroasa in glas si in gesturi, ne atarna un sirag de scoici in jurul gatului, menit sa ne induioseze si sa desfaca buzunarul cat mai larg. Dar ce sa cumperi?!? Scanez in graba tot magazinul, inca de la usa si, “vai mie!”, niste cauciucati de-i purta bunu’ la camp cu vaca, si nimic altceva. Tanti cu scoicile e hotarata sa nu ne lase sa plecam fara o cumparatura acolo, cat de mica. Cu gesturi repezi, multa vorbaraie si explicatii pe care numai ea le intelege, ne trage langa un castron in care zaceau neajutorat cateva scoici. Imi inmaneaza plina de élan un instrument de culegere a scoicilor din apa in care se balaceau si dupa ce ma pune sa bat de trei ori in castron rostind “Aloha!”, asa cum o cere traditia, ma indeamna sa o iau pe cea mai urata ca, zice ea, contine cea mai frumoasa perla. Purced la pescuirea unei scoici dar tanti, experta, imi arata ea pe care sa o aleg, plina de amabilitate si caldura in voce ca mai gata sa ma imprietenesc cu ea. Ce sa vezi? A avut dreptate! Amarata aia de scoica continea nu o perla, ci doua. Rozalii, sidefate. Dau sa-mi iau captura, gandindu-ma ca pentru 7 dolarei s-a meritat un suvenir de 2 perlute, fie ele si de cultura, dar tanti hotareste: “Nu! Hai sa le montam!” Si, pana sa-mi exprim eu dezacordul, imi perforeaza bietele perlute cu cate o gaura in mijloc. Pai, eu nu le vreau montate, imi plac asa cum sunt. Nu port aur galben si nici perle roz. Le vreau natur! Tanti cea draguta se uita lung la mine si fata ei se transforma brusc ca in filmele cu vampiri. Vocea i se supara dintr-o data si privindu-ma dispretuitor racneste: “7 dolari!”
Bebeloi zice ca rezolva el iar eu imi indrept rapid pasii afara din magazin unde e cald si bine.
Ziua 5
Abia acum am inceput sa ma relaxez, sa nu-mi mai pese cum imi sta parul sau cum sa asortez nadragul cu slapul, sau cum sa conducem frenetic peste tot ca sa vedem tot. Ne-am adus aminte ca am vazut deja tot ce era de vazut pe insula asta asa ca acum dormim pana tarziu, ne oprim unde ne face placere, privim fara sa facem mii de poze si filmulete pentru ca am inteles ca, oricum camera nu va capta niciodata vantul, mirosul, sentimentul de “wow, e prea frumos sa fie adevarat!”. Lene si relaxare. Pana si cocosii canta la ora 11 dimineata aici ca doar sunt cocosi de Kaua’i.
Spre seara, sushi in Hanalei.
Ne-au mai ramas 5 zile.
Ziua 6
Azi ne-am propus sa ne reintoarcem la cascadele Wailua unde, data trecuta am lasat o tona de admirative cuvinte. Sper sa dau si de frumuselul ala imbracat in muschi bronzati, care mi-a decapitat data trecuta o nuca de cocos cat ai zice: “Mahalo!” In rest, la bronzat, ca nu se cade sa ne intoarcem acasa branzosi, de parca am locui in California.
Ziua 7
Plecam de dimineata devreme sa ajungem din timp la Waymea Canyon. Facem turul, pozele si filmuletele de rigoare, savuram vantul puternic si privelistea de neuitat, ridicam bratele intr-un gest de larga cuprindere a naturii indraznet desfasurate in fata ochilor nostrii si ne intoarcem la masina mai apoi plini de toate trairile pamantului. Langa masina – romani! Multi, vreo doua trei familii. Exuberanti, bucurosi, plini de spiritul turistului aflat in vacanta prin locuri atat de departe de casa. O gospodina se coboara din masina si anunta ca are sandvisuri cu pateu. La refuzul galagios al membrilor grupului, inarmati cu cele mai mari video camere de pe piata, gospodina noastra se supara si incepe sa strige si mai tare cum ca ea a facut sandvisuri cu pateu ce trebuie mancate. Nu o baga nimeni in seama si episodul pateu se pierde incet, incet in peisaj, lasand loc unui cocktail de usi trantite, tipete de copii si istorioare cu iz personal impartasite cu decibelii la maxim, asa incat sa se faca auzite de catre tot leatul prezent, vorbitor sau nu de limba romana, venit sa-si ia portia de liniste si relaxare in natura. Cu ocazia asta aflu ca Georgica are o alergie cu mancarimi si n-a putut fi prezenta. Ce pacat! In final isi indreapta pasii spre locul de admirare si mirare a maretiei canionului si galagia se estompeaza. Ma incearca cateva secunde de sincera nostalgie si ma gandesc ca i-as fi oprit sa le dau buna ziua dar nu prea lasau loc.
Ziua 8
Luau in Lihue. Cam plictisitor ca-l mai experimentasem, dar ne-am dus pentru Kalua Puaa. Se ia porcul, se introduce intr-o groapa in pamant si se coace acolo prêt de cateva ore pe roci de lava. Rezultatul e un deliciu culinar deci, n-am putut rezista.
Ziua 9
Am hotarat! Nu vrem sa ne mai intoarcem acasa. Ne trezeste la realitate ploaia. Nu din aia hawaiiana, de te picura putin si pe urma iese soarele, din aia mai autentica, londoneza. Picura, tot mai tare, cu indrazneala. Asta deja depaseste standardele hawaiiene, acum chiar toarna, marunt si enervant. S-a dus plaja pe ziua de azi. Mai bine mergem sa mancam. Un restaurant ascuns, afara pe terasa, cu panorama oraselului Kapa’a .
Desigur, imediat ce ne-am instalat comfortabil, a iesit soarele.
Ziua 10
Ne-am oprit la un stand de fructe proaspete cultivate local, niste ananas, nuca de cocos( eu crunchy, Bebeloi mai pastoasa), niste apple banane (cu gust de banane dar nu numai), dam cu ochii de niste mingiute maronii care nu te prea imbiau sa le degusti. Vanzatoarea insista, incerc una. O gelatina transparenta in mijloc cu un samburel visiniu. Gustoase! Cica se numesc Longan sau Ochiul Dragonului. De tinut minte!
La noapte luam Red Eye-ul inapoi spre casa si mie mi-e deja dor de Hawaii…
(mai multe poze in galeria de poze)
romana
english