Geamantanul cu ganduri Rotating Header Image

Socul si cultura

De cate ori ma satur de povestea nesfarsita a americanestilor, si atat de californiestilor papuci de plaja, blugi stramti pe picior terminati in tenisi cu capete de mort, a palariei asortate la ansamblul de mai sus, si a ochelarilor de soare cu rame fuchsia sau verde neon, ma apuc de scormonit dupa evenimente de … cultura, care sa ma transpuna in lumea aia “buna” cu tapiserie rosie pe scaune, rochita neagra si atat de neuzatii papucei cu toc si berete, de firma, uitati in cutie in fundul dulapului cam de pe vremea cand spusai “Da!” in fata ofiterului de stare civila.

Recent, mi s-a facut pofta de balet. Si tot recent, cu ocazia asta, m-am alaturat altor consumatori de eveniment cu staif, intr-o sala de teatru de pe plan local, fara prea multe pretentii, dar suficient de ornata cultural cat sa ma faca sa ma simt bine in pielea mea si in tolul festiv pe care l-am impus ca regula de baza. Pe cand imi savuram simandicos paharul de sampanie servit in foaier si ma infoiam in pene de multumire la gandul cabriorelor ce aveau sa se petreaca pe scena, ma loveste brusc imaginea consumatorului de arta american: cateva cucoane care s-au straduit sa puna rochita de seara dar au uitat (deliberat probabil) sa o calce mai intai; niste college students cu apetit pentru arta si blugi atarnand in partea dorsala, tricou cu surfing si nelipsita palarie la care au adaugat elegant si o cravata; cativa reprezentati ai sexului masculin, care au facut efortul de a pune jacheta de la costum dar si-au pierdut elanul chiar inainte de schimbarea blugului albastru si baschetilor albi; niste copii care alergau prin multime in cizmele lor UGGS si pantaloni scurti vocalizandu-si ascutit nerabdarea, si peste toate astea trona zgomotul de rontaiala a alunelor si snacks-urilor in pungi fosnaitoare. But it’s California!

Am un sentiment de déjà-vu si imi vine in minte imaginea dezolanta de dupa spectacolul “Fantoma de la Opera” din Vegas, cand sub lumina  somptuoaselor candelabre aprinse la sfarsit de poveste, mi s-a desfasurat sub privire o lume terna, a ambalajelor goale, popcorn si sticle de plastic, generos imprastiate pe podea, semn ca el, consumatorul, a fost multumit si satisfacut. But, it’s Vegas!

Si inapoi la California. Din pacate nici macar coregraphia stimabilului Arthur Saint-Léon si prezenta prim balerinei din New York, nu i-au convins pe concetatenii mei californieni sa renunte la flip-flopsi, treininguri si blugi.

Sunt americanii fara clasa?
Nu stiu, ca nu mai stiu cum se masoara “clasa” asta.

Pe vremea cand mergeam in Romania pe la teatru, opera si alte evenimente de gen, eram inconjurata de oameni “cu clasa”. Dar clasa asta se pierdea rapid imediat la iesire, odata cu imbulzeala si incapatanarea de a ajunge primul la garderoba, si mai apoi primul la masina care astepta cuminte in parcare in loc strategic, asa incat sa se poata usor identifica cu proprietarul de drept. Cu cat mai de clasa masina, cu atat mai mare graba si mai pasionala imbranceala. Mai era si parfumul imprastiat generos prin sala, in diferite tendinte, izuri si arome, posetele si pantofii care mai de care mai competitive si cu personalitate mai puternica, menite sa sublinieze clar si fara dubii cine e pe val si cine mai are de invatat cum e cu “clasa” asta.

Leave a Reply